Magistrații Judecătoriei Ungheni au pronunțat o sentință de condamnare pentru huliganism agravant, săvârșit de către un bărbat în vârstă de 34 ani, din raionul Ungheni, anterior judecat, cu antecedente penale.
Potrivit probatoriului, infracțiunea a avut loc la 07.12.2024 ora 22:30, pe o stradă dintr-o localitate din raionul Ungheni. Inculpatul, fiind în stare de ebrietate și folosind un obiect asemănător unui pistol, a provocat un conflict spontan din gelozie, agresând fizic și amenințând un taximetrist, în mașina de serviciu a acestuia unde se afla fosta soție a inculpatului.
Inculpatul și-a recunoscut parțial vina în comiterea infracțiunii incriminate.
Pentru acțiunile sale, instanța de judecată i-a stabilit inculpatului prin cumul de sentințe o pedeapsă definitivă de 5 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Menționăm că sentința nu este definitivă, fiind atacată la moment.
Judecătoria Ungheni a pronunțat o sentință de condamnare în privința unui bărbat de 33 de ani din municipiul Ungheni, găsit vinovat pentru trei episoade de furt.
Pentru concurs de infracțiuni, instanța de judecată i-a stabilit o pedeapsă de 6 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis.
Conform probatoriului, în perioada lunii octombrie 2025, inculpatul, prin pătrundere, a sustras mai multe bunuri (instrumente electrice, un portmoneu ce conținea bani și acte de identitate) dintr-un domiciliu, automobil și dintr-o încăpere a Secției de Pediatrie a Spitalului raional Ungheni.
Deși inculpatul și-a recunoscut integral vina și este de acord să restituie prejudiciul cauzat părților instanța a dispus, pe lângă pedeapsa cu închisoarea:
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 15 zile.
Judecătoria Ungheni a pronunțat o sentință împotriva unui bărbat de 41 de ani, originar din Anenii Noi. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis, fiind găsit vinovat de acțiuni violente cu caracter sexual asupra propriei fiice și de violență în familie.
Potrivit probatoriului administrat, în anul 2021, inculpatul a profitat de imposibilitatea de apărare a fiicei sale minore, săvârșind acțiuni violente cu caracter sexual în timp ce victima dormea. Ulterior, bărbatul a recurs la constrângere psihică pentru a-i asigura tăcerea, promițându-i minorei un telefon mobil în schimbul discreției.
Pe lângă abuzul sexual, instanța a stabilit că, în perioada 2019 – decembrie 2023, bărbatul a manifestat sistematic un comportament agresiv față de toți membrii familiei. Acesta a recurs la maltratare, insulte și intimidare cu scopul de a deține controlul total asupra victimelor și de a-și impune voința.
Deși în ședința de judecată inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția, instanța a dispus condamnarea acestuia prin cumul de infracțiuni.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel în termen de 15 zile.
La 12 decembrie curent, Judecătoria Ungheni a găzduit un seminar de instruire dedicat securității muncii și prevenirii incendiilor, organizat în colaborare cu Direcția Situații Excepționale (DSE) și reprezentanții Rețelelor Electrice Ungheni. Evenimentul a avut ca scop pregătirea personalului pentru a reacționa prompt și corect în situații de risc.
Specialiștii au atras atenția că neglijența și neatenția rămân principalele cauze ale incendiilor. Potrivit informațiilor prezentate de reprezentanții DSE, cele mai frecvente surse de aprindere sunt scurtcircuitele, supraîncălzirea echipamentelor sau scânteile generate de aparatele electrice defecte.
În cadrul sesiunii, angajații instanței au fost instruiți cu privire la măsurile generale de prevenție, dar și asupra pașilor concreți care trebuie urmați imediat după semnalizarea unui potențial incendiu, pentru a minimiza riscurile.
Pentru a asigura protecția angajaților, a vizitatorilor și a bunurilor materiale, Judecătoria Ungheni a implementat un set riguros de măsuri tehnice și comportamentale, utilizând tehnică performantă. Printre acțiunile prioritare se numără:
Judecătoria Ungheni își reafirmă angajamentul pentru un mediu de lucru sigur și mulțumește reprezentanților DSE și Rețele Electrice pentru expertiza oferită în cadrul acestei instruiri esențiale.
La 10 decembrie 2025, în contextul marcării Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, Judecătoria Ungheni a găzduit vizita reprezentanților Centrului Raional de Tineret Ungheni. Evenimentul a avut ca scop familiarizarea tinerei generații cu mecanismele de funcționare a justiției și importanța unui sistem echitabil.
În cadrul întâlnirii, judecătorul Dumitru Racoviță a susținut o sesiune interactivă, explicând rolul instanței în apărarea drepturilor oamenilor. Dialogul s-a concentrat pe subiecte de interes major pentru tineri, precum:
- Procedura de judecare a cauzelor civile și penale;
- Vârsta de la care intervine răspunderea juridică;
- Transparența actului de justiție (ședințe publice vs. închise);
- Parcursul profesional necesar pentru accederea în funcția de judecător.
Întrunirea a inclus și un tur ghidat al sediului. Tinerii au vizitat o sală de ședință destinată examinării cauzelor penale, spațiile de așteptare pentru justițiabili, precum și camera de audiere a minorilor – un spațiu adaptat nevoilor copiilor implicați în procese judiciare.
Prin astfel de inițiative, Judecătoria Ungheni își reafirmă deschiderea către comunitate și sprijină educația juridică timpurie a tinerilor din raion.
Judecătoria Ungheni a pronunțat o sentință de condamnare în privința unui tânăr de 25 de ani, originar din mun. Chișinău, găsit vinovat de circulația ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari.
Instanța a stabilit o pedeapsă de 7 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis.
Conform probatoriului, în perioada 2024 – mai 2025, inculpatul a acționat ca parte a unei grupări criminale. Acesta era responsabil de distribuirea și vânzarea mai multor tipuri de substanțe interzise, inclusiv droguri de mare risc (PVP, Mephedronă, hașiș și marijuana). Activitatea infracțională s-a desfășurat preponderent pe teritoriul municipiului Bălți și al raionului Ungheni.
Deși inculpatul și-a recunoscut integral vina, instanța a dispus, pe lângă pedeapsa cu închisoarea:
• Interdicția de a ocupa funcții legate de circulația substanțelor medicamentoase timp de 5 ani;
• Confiscarea în folosul statului a sumei de 33.140 lei și 750 hrivne, bani proveniți din activitatea ilegală;
• Încasarea cheltuielilor judiciare de 9.520 lei.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel în termen de 15 zile.

Anual, la 10 decembrie, comunitatea globală celebrează Ziua Internațională a Drepturilor Omului. Această dată marchează momentul istoric din 1948, când Adunarea Generală a ONU a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului – documentul fundamental care consfințește libertatea, egalitatea și demnitatea inalienabilă a fiecărei ființe umane.
Această zi este un prilej de a reafirma că respectarea drepturilor omului constituie fundamentul justiției și al păcii în lume. Mai mult decât o celebrare, este un apel la responsabilitate pentru promovarea și apărarea acestor valori esențiale.
Judecătoria Ungheni își reafirmă angajamentul de a fi un garant al legii și al echității. Vă dorim ca principiile statului de drept să se reflecte în viața de zi cu zi, asigurând triumful demnității umane și al libertăților fundamentale.
Anual, la 9 decembrie, este marcată Ziua Internațională Anticorupție.
Acest eveniment a apărut la inițiativa Organizației Națiunilor Unite odată cu adoptarea Convenției Anti-Corupție din 2003 pentru a promova integritatea, transparența și lupta globală împotriva corupției, implicând guverne, organizații și persoane în eforturi comune de conștientizare și acțiune.
Prin participarea constantă la prevenirea și combaterea corupției atât de către indivizi, cât și de către instituțiile statului, vom contribui inevitabil la susținerea valorilor etice ale democrației și justiției, fără a fi periclitate principiile statului de drept.
La baza integrității în funcțiile publice valorile prioritare sunt: transparența, onestitatea, buna-credință și conștiința morală.
În contextul acestei sărbători, Judecătoria Ungheni își reconfirmă angajamentul său în promovarea responsabilității la exercitarea misiunii juridice pentru a combate acest flagel.