La 13 septembrie 2024, Judecătoria Ungheni a pronunțat sentința de condamnare în privința a doi bărbați cu vârstele de 55ani și respectiv 59 ani recunoscuți vinovați de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 171 alin. (3) lit. b) din Codul penal.
Cauza penală a fost repartizată instanței de judecată la 02 iulie 2024 şi s-a judecat până la 13 septembrie 2024.
În urma examinării cauzei, s-a constatat că, prin acțiunile lor intenționate, inculpații aflându-se la domiciliul unuia dintre ei, profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra din cauza vârstei fragede, contrar voinței minorului, dându-și seama de caracterul prejudiciabil ale acţiunilor lor, au prevăzut urmările ei prejudiciabile și au dorit în mod conștient survenirea acestor urmări, aceștia având năzuința de obținere a unei satisfacțiisexuale, l-au luat forțat pe copil de pe drum, l-au dus în casăunde l-au ținut cinci ore, l-au obligat să consume băuturi alcoolice, după care cei doi au întreținut cu partea vătămată minoră un act sexual în formă orală.
Pe durata examinării cauzei, inculpații nu și-au recunoscut vina. Învinuirea a fost reprezentată în fața instanței de către Procuratura raionului Nisporeni.
Pentru fapta comisă, inculpații au fost recunoscuți vinovați și li s-a aplicat o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 11 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Sentința pronunțată nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 15 zile din data pronunțării la Curtea de Apel Bălți.
Pentru o informare constantă și veridică urmăriți paginile noastre oficiale de:
FACEBOOK , PAGINA WEB și INSTAGRAM Mulțumim cetățenilor pentru încredere!!!
La 09 septembrie curent, Judecătoria Ungheni a găzduit vizita unui grup de adulți și copii refugiați din Ucraina, facilitată de către reprezentanții organizaților IOM Moldova și Fundația de Binefacere Caritas Moldova.
Turul ghidat prin edificiul instituției a fost condus de către doamna Lilia Potînga, judecătoare în cadrul Judecătoriei Ungheni, unde vizitatorii au explorat o sală de judecată pentru examinarea cauzelor penale, holurile pentru așteptare, spațiile special amenajate pentru copii, secțiile, serviciile din cadrul instanței, ș.a.
Totodată, oaspeții au fost familiarizați cu activitatea zilnică a angajaților judecătoriei, cu regulile generale de acces și conduită într-o instanță de judecată, cu serviciile prestate și importanța unor condiții și standarde cât mai înalte pentru înfăptuirea unei justiții echitabile și accesibile.
Evenimentul a fost realizat cu scopul cunoașterii instituțiilor și activitatea acestora din municipiul Ungheni.
Fundaţia de Binefacere Caritas Moldova
Pentru o informare constantă și veridică urmăriți paginile noastre oficiale de:
FACEBOOK , PAGINA WEB și INSTAGRAM Mulțumim cetățenilor pentru încredere!!!
Cu prilejul celebrării celor 33 de ani de la crearea serviciului special al Republicii Moldova, Judecătoria Ungheni adresează felicitări tuturor colaboratorilor Serviciului de Informații și Securitate.
Prin munca și contribuția Dumneavoastră zilnică, valorile naționale și securitatea cetățenilor sunt protejate.
Cu acest prilej, Vă urăm multă bunăstare, sănătate și putere întru realizarea misiunilor de securitate națională și apărarea valorilor democratice ale statului Republica Moldova!!!
Fie ca activitatea Dumneavoastră să Vă aducă doar satisfacție și realizări profesionale mărețe!!!
Cu o deosebită considerațiune,
echipa Judecătoriei Ungheni
Pentru o informare constantă și veridică urmăriți paginile noastre oficiale de:
FACEBOOK , PAGINA WEB și INSTAGRAM Mulțumim cetățenilor pentru încredere!!!

Pentru o informare constantă și veridică urmăriți paginile noastre oficiale de:
FACEBOOK , PAGINA WEB și INSTAGRAM Mulțumim cetățenilor pentru încredere!!!
Pentru o informare constantă și veridică urmăriți paginile noastre oficiale de:
FACEBOOK , PAGINA WEB și INSTAGRAM Mulțumim cetățenilor pentru încredere!!!
27 August – Ziua Independenței Republicii Moldova
Cu prilejul celebrării celei de-a 33-a aniversare de la proclamarea independenței Republicii Moldova, echipa Judecătoriei Ungheni aduce cele mai sincere și cordiale felicitări tuturor.
Prin această sărbătoare națională marcăm unitatea națională, valorile neamului nostru și respectul față de trecutul istoric.
Vă dorim multă sănătate, pace, prosperitate și realizarea tuturor aspirațiilor! Să aveți lumină în suflet și familie, iar respectul și dragostea de țară să vă însoțească pretutindeni!
LA MULȚI ANI REPUBLICA MOLDOVA!
Pentru o informare constantă și veridică urmăriți paginile noastre oficiale de:
FACEBOOK , PAGINA WEB și INSTAGRAM Mulțumim cetățenilor pentru încredere!!!
ANUNȚ!!!
Stimați justițiabili, Vă aducem la cunoștință programul de lucru a Judecătoriei Ungheni pentru săptămâna curentă.
Conform art. 111 din Codul muncii, Judecătoria Ungheni nu va activa la:
Totodată, având la bază prevederile art. 102 alin. (1) din Codul muncii, la 26 august 2024 și, respectiv, 30 august 2024, ziua de muncă a instanței va fi una cu durată redusă, și anume de la 0800-1600.
Pentru o informare constantă și veridică urmăriți paginile noastre oficiale de:
FACEBOOK , PAGINA WEB și INSTAGRAM Mulțumim cetățenilor pentru încredere!!!
La 16 august curent, o delegație a Procuraturii Generale, dar și reprezentanții procuraturilor pilot model din Ungheni, Edineț și Ocnița au vizitat Judecătoria Ungheni.
Oaspeții au făcut un tur ghidat prin edificiu, familiarizându-se cu condițiile de lucru, dar și cu performanțele obținute până în prezent de către Judecătoria Ungheni.
Ulterior, Procuratura raionului Ungheni a găzduit un seminar cu privire la schimbul de bune practici și strategii de optimizare a activității prin prisma colaborării interstituționale.
Ministerul Justiției al Republicii Moldova
Consiliul Superior al Procurorilor
Consiliul Superior al Magistraturii
Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești
Procuratura Generală a Republicii Moldova
Pentru o informare constantă și veridică urmăriți paginile noastre oficiale de:
FACEBOOK , PAGINA WEB și INSTAGRAM Mulțumim cetățenilor pentru încredere!!!