A A A

31 august - Ziua Limbii Române

31 August 2026 | 13


Stimați compatrioți,

Tradiţional, la 31 august, Republica Moldova sărbătorește oficial Ziua Limbii Române, o incontestabilă valență istorică a evenimentului proclamat la 31 august 1989.

​Limba pe care o vorbim nu este doar un instrument de comunicare, ci însăși identitatea, istoria și emoția noastră. Este limba în care am învățat prima poezie, în care spunem cele mai dragi și de dor cuvinte și cea în care ne exprimăm cele mai curajoase visuri.

​Să fim mândri de graiul nostru străbun, să-l îngrijim cu dragoste și să-l vorbim corect în fiecare zi. O sărbătoare fericită tuturor celor pentru care limba română înseamnă acasă! 

​La mulți ani de Ziua Limbii Noastre!

Cu cele mai sincere urări de bine,
echipa Judecătoriei Ungheni

28 august – Ziua orașului Ungheni

28 August 2026 | 9


​Cu prilejul sărbătoririi Hramului orașului Ungheni, echipa Judecătoriei Ungheni adresează sincere urări de bine tuturor unghenenilor de pretutindeni care, prin munca, energia și implicarea de zi cu zi, dau viață și suflet acestei frumoase comunități.

​Fie ca prin contribuția fiecăruia dintre noi, orașul Ungheni să rămână mereu un oraș prosper, curat și plin de oportunități pentru noi, pentru toți cei care îi trec pragul sau îl numesc acasă cât și pentru generațiile următoare.

Vă dorim prosperitate, pace în case și în suflete, noi realizări frumoase și multă inspirație.

​La mulți ani cu sănătate și împliniri pentru fiecare locuitor! Să ne bucurăm împreună de viitorul orașului nostru drag!

27 August – Ziua Independenței Republicii Moldova: Un simbol al demnității, memoriei și speranței

26 August 2026 | 32

     

În fiecare an, la 27 august, Republica Moldova îmbracă haine de sărbătoare pentru a marca cea mai importantă zi din istoria sa modernă: Ziua Independenței. Adoptată în anul 1991, Declarația de Independență a pus temeliile unui stat suveran și democratic, oferind poporului dreptul inalienabil de a-și decide singur destinul.

 Pentru cetățenii Republicii Moldova, Ziua Independenței nu este doar o simplă filă din calendar, ci un moment profund de reflecție și recunoștință. Această zi aduce un omagiu curajului celor care au crezut în libertate și au scos la lumină dorința de unitate, identitate și autodeterminare.

 La cei 35 de ani de la proclamarea independenței, Republica Moldova demonstrează că este o țară a unor oameni rezilienți, talentați și ospitalieri, care privesc cu încredere spre orizontul marilor realizări.

            La mulți ani, Republica Moldova! La mulți ani, dragi cetățeni!

 

           Cu cele mai sincere urări de bine,

           Președintele interimar al Judecătoriei Ungheni,

           Petru Triboi

 

           

 

Programul de lucru al Judecătoriei Ungheni în perioada zilelor de sărbătoare „Ziua Independenței”, „Ziua orașului Ungheni” și ,,Ziua Limbii Române”

25 August 2026 | 39

Programul de lucru al Judecătoriei Ungheni în perioada zilelor de sărbătoare „Ziua Independenței”, „Ziua orașului Ungheni” și ,,Ziua Limbii Române”

Stimați justițiabili, Vă aducem la cunoștință că, potrivit art. 111 din Codul muncii, Judecătoria Ungheni nu va activa la 27, 28 și 31 august 2026.

Totodată, având la bază prevederile art. 102 alin. (1) din Codul muncii, la 26 august 2026, ziua de muncă a instanței va fi una cu durată redusă, și anume de la 08:00 până la 16:00.

 

 

enlightenedPentru o informare constantă și veridică Vă invităm să urmăriți paginile noastre oficiale de:
 FACEBOOK , PAGINA WEB și INSTAGRAM  Mulțumim cetățenilor pentru încredere!!!

În atenția justițiabililor

11 August 2026 | 40

❗️❗️❗️IMPORTANT ❗️❗️❗️

Judecătoria Ungheni reamintește despre sistarea activității poștei electronice juncancelaria@justice.md.
În acest sens, toată corespondența electronică cu instanța de judecată se efectuează prin intermediul poștei electronice jun@justice.md

Mulțumim pentru înțelegere!

 

enlightenedPentru o informare constantă și veridică Vă invităm să urmăriți paginile noastre oficiale de:
 FACEBOOK , PAGINA WEB și INSTAGRAM  Mulțumim cetățenilor pentru încredere!!!

30 iulie - Ziua Mondială împotriva Traficului de Persoane

30 Iulie 2026 | 17

În fiecare an, la 30 iulie, comunitatea internațională marchează Ziua Mondială împotriva Traficului de Persoane, o zi instituită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite pentru a trage un semnal de alarmă și a spori gradul de conștientizare cu privire la această formă gravă de violare a drepturilor fundamentale ale omului.

Traficul de persoane, adesea numit și „sclavia modernă”, reprezintă o infracțiune transnațională care afectează milioane de victime la nivel global, indiferent de vârstă, gen sau statut social. Rețelele de traficanți profită de vulnerabilitățile economice, sociale sau psihologice ale oamenilor, promițând locuri de muncă bine plătite sau o viață mai bună, pentru a-i supune ulterior la exploatare prin muncă, exploatare sexuală, cerșetorie forțată, prelevare de organe, ș.a..

Traficanții își manipulează victimele prin înșelăciune, constrângere, abuz de putere sau șantaj iar de cele mai multe ori victimele ajung să fie exploatate chiar de către persoane pe care le cunoșteau sau în care aveau încredere. 

De Ziua Mondială împotriva Traficului de Persoane, să dăm dovadă de solidaritate cu victimele și supraviețuitorii acestor infracțiuni. Este datoria noastră civică să fim vigilenți, să protejăm persoanele vulnerabile din comunitățile noastre și să semnalăm orice suspiciune autorităților competente.

Prin implicare, educație și refuzul tăcerii, putem construi un mediu sigur în societate și putem preveni ca alți oameni să cadă în această capcană. Siguranța și demnitatea umană sunt responsabilitatea noastră a tuturor.

 

Elevii descoperă Judecătoria Ungheni chiar și în vacanța de vară

29 Iulie 2026 | 35

Elevii descoperă Judecătoria Ungheni chiar și în vacanța de vară

​Astăzi, Judecătoria Ungheni a fost vizitată de către reprezentanții Structurii Teritoriale de Asistență Socială Ungheni împreună cu un grup de copii, membri ai Consiliului Consultativ al Copiilor.

​În cadrul vizitei efectuate, elevii au văzut o sală de judecată de examinare a cauzelor penale și una de examinare a cauzelor civile și au discutat cu angajații serviciilor din cadrul Judecătoriei Ungheni, fiind informați despre specificul activității unei instanțe de judecată per general. 

​Partea cea mai interactivă pentru copii a fost desigur probatul mantiilor de judecător și cea de grefier, precum și fotografiatul în scaunul judecătorului.

​Pentru a înțelege cum funcționează în fapt sistemul de drept, curioșii s-au așezat în băncile actorilor din proces – judecător, grefier, procuror, avocat, ș.a., astfel au înțeles mai bine rolul fiecărui participant în actul de justiție.

​Prin astfel de inițiative de educație juridică Judecătoria Ungheni își reafirmă angajamentul de a fi o instituție deschisă, transparentă și aproape de comunitate, demonstrând că interesul pentru lege și echitate nu ia vacanță niciodată.

 

enlightenedPentru o informare constantă și veridică Vă invităm să urmăriți paginile noastre oficiale de:
 FACEBOOK , PAGINA WEB și INSTAGRAM  Mulțumim cetățenilor pentru încredere!!!

29 iulie - Ziua Constituției Republicii Moldova

29 Iulie 2026 | 15

Stimați cetățeni ai Republicii Moldova,

În fiecare an, la 29 iulie, marcăm una dintre cele mai importante sărbători ale statului nostru – Ziua Constituției Republicii Moldova.
Adoptată la 29 iulie 1994 de către Parlamentul Republicii Moldova, Legea Supremă a stat la temelia construcției democratice a țării noastre. Aceasta nu este doar un document juridic fundamental, ci și pactul social care garantează drepturile și libertățile fundamentale ale fiecărui cetățean, consfințind valorile noastre perene: democrația, statul de drept, pluralismul politic, demnitatea umană și aspirațiile europene.
Democrația și Constituția nu sunt cuceriri definitive: ele au nevoie zi de zi de protecția, respectul și implicarea noastră a tuturor. Respectarea legii supreme, apărarea drepturilor celor din jur și exercitarea responsabilă a drepturilor civice sunt datoria noastră cotidiană.
De Ziua Constituției, să ne reamintim că puterea aparține poporului și că împreună, prin solidaritate, respect reciproc și încredere în valorile democratice, putem construi un viitor mai bun, aici acasă, în Republica Moldova.

La mulți ani Constituției Republicii Moldova! La mulți ani, dragi cetățeni!
 

Cu respect,
Echipa Judecătoriei Ungheni

20 iulie – Ziua Judecătorului în Republica Moldova

20 Iulie 2026 | 15

Stimați magistrați,

Cu prilejul Zilei Judecătorului, celebrată anual la 20 iulie, echipa Judecătoriei Ungheni Vă adresează cu profund respect cele mai sincere felicitări pentru nobila și responsabila misiune pe care o exercitați.

Rolul judecătorului în societate este unul fundamental: sunteți pilonul pe care se sprijină statul de drept, echitatea și încrederea cetățenilor în justiție. Într-o lume în continuă schimbare, echilibrul, imparțialitatea și integritatea unui judecător rămân garanția supremă a protejării drepturilor și libertăților umane.

Justiția nu este doar o profesie, ci o vocație pusă în slujba adevărului.

Vă dorim multă putere de muncă, înțelepciune și libertate în adoptarea deciziilor, curaj și multă sănătate alături de cei dragi!

La mulți ani de Ziua Profesională a Judecătorului!

 

Cu deosebită considerație,

Echipa Judecătoriei Ungheni

Sentința Judecătoriei Ungheni într-un caz de omor cu deosebită cruzime săvârșit în municipiul Ungheni

07 Iulie 2026 | 34

Judecătoria Ungheni a condamnat un bărbat de 45 de ani la 20 de ani de detenție în penitenciar de tip închis, după ce acesta a fost găsit vinovat de omorul unei persoane săvârșit cu o deosebită cruzime.

Instanța a reținut următoarele aspecte:

Tragedia a avut loc în în noaptea de 01 spre 02 martie 2026. Potrivit probatoriului administrat de Procuratura Ungheni, inculpatul, aflându-se la domiciliul său împreună cu victima și, fiind în stare de ebrietate alcoolică, a exercitat asupra victimei acte repetate și extreme de violență fizică, a suprimat viața acesteia prin asfixie mecanică prin sugrumare, a acționat cu intenție directă și discernământ deplin, iar modalitatea concretă de comitere a faptei se caracterizează prin cruzime deosebită.

Deși inculpatul nu a recunoscut acuzațiile și a invocat versiunea potrivit căreia victima ar fi fost omorâtă de către o altă persoană în timp ce el se afla la magazin, instanța a constatat vinovăția acestuia, temeiul fiind coroborarea întregului material probator administrat.

Pe lângă pedeapsa cu închisoare, instanța a dispus:

Menținerea arestului preventiv pentru inculpat până la rămânerea definitivă a sentinței.

Încasarea din contul inculpatului în beneficiul statului suma de 62.294 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

La moment, sentința pronunțată nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 15 zile din data pronunțării la Curtea de Apel Nord.

Pagini