A A A

Sentința Judecătoriei Ungheni într-un caz de dublu omor cu deosebită cruzime săvârșit la Nisporeni

23 Martie 2026 | 17

Sentința Judecătoriei Ungheni într-un caz de dublu omor cu deosebită cruzime săvârșit la Nisporeni

Judecătoria Ungheni a condamnat un bărbat de 47 de ani la 20 de ani de detenție în penitenciar de tip închis, după ce acesta a fost găsit vinovat de omor săvârșit asupra a două persoane aflate în stare de neputință cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează bolii, dizabilității, cu deosebită cruzime.

Instanța a reținut următoarele aspecte:

Tragedia a avut loc în seara zilei de 17 noiembrie 2025. Potrivit probatoriului administrat de Procuratura raionului Ungheni, inculpatul, aflat sub influența alcoolului, a pătruns în locuința victimelor. Profitând de vulnerabilitatea extremă a acestora – una dintre femei suferind de retard mental și epilepsie, iar cealaltă de o formă severă de ciroză – bărbatul a acționat cu o violență greu de descris, unde, cele două femei, mamă și fiică, au fost ucise cu o cruzime ieșită din comun în propria locuință.

Prima victimă fiindu-i aplicate două lovituri în zona capului cu un obiect contondent, în timp ce a doua femeie, aflată în imposibilitatea de a se apăra sau de a fugi din cauza bolii, a fost înjunghiată în zona gâtului. Ambele victime au decedat pe loc în urma rănilor suferite.

În fața instanței, inculpatul care nu este la prima abatere de la lege, a refuzat să ofere detalii suplimentare despre momentele atacului, declarând că „nu dorește să-și amintească cele întâmplate”. Cu toate că și-a exprimat regretul și a solicitat o pedeapsă mai blândă, magistrații au considerat că gravitatea faptelor impune o sancțiune severă.

În baza acestor elemente, instanța a dispus:

Pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 20 ani, cu executarea în penitenciar de tip închis.

Menținerea arestului preventiv pentru inculpat până la rămânerea definitivă a sentinței.

Încasarea cheltuielilor judiciare în valoare de 30.864 lei, reprezentând costurile expertizelor judiciare efectuate.

 

La moment, sentința pronunțată nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 15 zile din data pronunțării la Curtea de Apel Nord.