Judecătoria Ungheni a pronunțat o sentință de condamnare la 8 ani și 6 luni de închisoare în cazul unui cetățean român acuzat de deținere a documentelor oficiale false și organizarea migrației ilegale.
În urma examinării cauzei instanța de judecată a stabilit că, în perioada 2022-2024, inculpatul în vârstă de 62 ani a obținut ilegal permise de conducere false, eliberate pe numele a doi cetățeni ucraineni, pe care le-a prezentat în încercarea de a trece frontiera de stat a Republicii Moldova. Acțiunile sale au constat în deținerea și utilizarea acestor documente falsificate, care aparent conferă drepturi și eliberează de obligații, fapt care contravine prevederilor art. 361 alin. (1) din Codul penal.
De asemenea, în anul 2024, inculpatul, în colaborare cu alte persoane, a facilitat traversarea ilegală a unui cetățean ucrainean prin punctul de trecere Mămăliga – Criva cu destinația următoare către statele membre ale Uniunii Europene, contra unei sumei de 2500 euro. Operațiunea fost deconspirată atunci când, în cadrul controlului de frontieră la frontiera moldo-română s-a stabilit că cetățeanul ucrainean nu are înregistrată intrarea legală în Republica Moldova.
Totodată, pe lângă pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 8 ani și 6 luni, instanța a dispus pentru inculpat și privarea de dreptul de a ocupa funcții și de a exercita activități legate de transportul persoanelor pe teritoriul Republicii Moldova și în străinătate, pe o durată de 3 ani.
De asemenea, a fost stabilită confiscarea sumelor de 550 euro și 917 lei românești, precum și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 390 lei.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile.