A A A

Închisoare și amendă pentru infracțiuni săvârșite în coautorat

29 Octombrie 2025 | 40

 

Trei tineri originari din raionul Cantemir și municipiul Chișinău, cu vârstele de 20 și 25 ani, au fost condamnați pentru pătrundere ilegală în domiciliu, răpire și șantaj.
 
În 2022, aceștia, împreună cu alte persoane (materialele în privința cărora au fost disjungate într-o cauză penală separată), au pătruns fără consimțământ în casa unui tânăr de 20 de ani, din raionul Nisporeni, l-au bătut și legat cu bandă adezivă, apoi l-au dus cu forța în municipiul Chișinău, unde i-au cerut 15.000 de lei, amenințându-l cu violență.
 
În fața instanței, toți inculpații și-au recunoscut vinovăția.
 
Sentința stabilită de instanța de judecată fiind:
• Pentru primul inculpat: 6 ani și 6 luni de închisoare în penitenciar semiînchis;
• Pentru cel de-al doilea inculpat: 8 ani de închisoare în penitenciar semiînchis (4 ani cu executare + 3 ani probațiune) și amendă de 42.500 lei;
• Pentru ce-a de-a treia inculpată: 3 ani și 2 luni de închisoare, cu suspendare condiționată  pe un termen de probațiune de 3 ani.
 
Cei trei vor plăti solidar un prejudiciu moral de 2000 lei părții vătămate.
 
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată în 15 zile la Curtea de Apel Nord.