Despre oportunitatea privind accesul lejer al cetățenilor de-a participa în cadrul ședințelor de judecată în cauzele de contencios administrativ dar și cauzele privind aplicarea măsurilor de protecție în privința victimelor violenței în familie prin intermediul sistemului de videoconferință au fost discutate cu primarii și secretarii consiliilor locale, la Nisporeni.
Elementele-cheie privind buna organizare și desfășurare a unui proces judiciar rămân esențiale întru înfăptuirea unei justiții corecte și echitabile, acum însă la latitudinea cetățeanului stau nemijlocit opțiuni benefice care asigură evoluția acestor norme ale dreptății prin posibilitatea participării la distanță la o ședință de judecată , ele fiind:
economisirea resurselor financiare pentru transport
planificarea și gestionarea eficientă a timpului
accesibilitatea grupurilor vulnerabile de participanți la ședințele de judecată, etc
În acest sens, Judecătoria Ungheni aduce mulțumiri organizatorilor pentru receptivitate, suport, implicare și colaborarea prietenoasă întru desfășurarea respectivului eveniment cât și altor proiecte comune menite familiarizării corecte a cetățenilor despre justiție și drepturi fundamentale!
Ministerul Justiției al Republicii Moldova
Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești
Andrei Grițco - Reprezentant al Guvernului, Ungheni
Pentru o informare constantă și veridică urmăriți paginile noastre oficiale de FACEBOOK și INSTAGRAM
Vă mulțumim că ne sunteți alături! Mulțumim cetățenilor pentru încredere!