La 20 aprilie curent, mai mulți elevi din liceele ”Mihai Eminescu” și ”Vasile Alecsandri” din or. Ungheni au vizitat noul sediu al Judecătoriei Ungheni.
După prezentarea propriu-zisă a instanței de către președintele Judecătoriei Ungheni, domnul judecător Vasile Șchiopu, elevii au reușit să se familiarizeze cu sediul instanței, precum și cu specificul personalului de sprecialitate (secretariat, grefieri, asistenți judiciari).
De asemenea, elevii au simțit pe propria experiență cum e să fii în pielea unui judecător, întrucât au asistat la ședințele de judecată și au făcut cunoștință cu specificul și volumul lucrului, asistând câte un judecător pentru o zi.
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Campaniei de informare publică Ungheni – Nisporeni, cu scopul informării cetățenilor cu privire la stadiul implementării reformei în sistemul judecătoresc – beneficii, impedimente, perspective șia fost organizat de către Judecătoria Ungheni, în frunte cu președintele Vasile Șchiopu și echipa de comunicatori a instanței în cooperare cu liceele ”Mihai Eminescu” și ”Vasile Alecsandri” din or. Ungheni, precumși cu suportul Proiectului european ”Sporirea Eficienței, Responsabilității și Transparenței Instanțelor Judecătorești în Moldova” ATRECO.
Amintim că, Judecătoria Ungheni este prima instanță optimizată în conformitate cu Legea nr. 76 din 21.04.2016, prin care judecătoriile Ungheni și Nisporeni au fost contopite.