A A A

Schimb de bune practici și experiență la seminarul comun româno-moldovenesc

23 Iunie 2025 | 32

     La 20 iunie 2025, magistrații din România și Republica Moldova au făcut schimb de experiență privind cooperarea judiciară în materie penală în ceea ce privește punerea în executare a mandatelor de executare a pedepsei închisorii, aspecte teoretice și practice. La fel a fost abordat și subiectul procedurii scrise în materie civilă și contravențională.

     Seminarul a avut loc la sediul Judecătoriei Hârlău. La eveniment au participat magistrați, asistenți judecătorești și grefieri ai Judecătoriei Ungheni, Tribunalului Iași și respectiv, Judecătoriei Hârlău.

     Discuția s-a concentrat pe subiecte de interes comun ce ține nemijlocit de executarea mandatelor de executare a pedepsei închisorii, procedura cu valoare redusă, care se desfășoară în procedură scrisă, cu exemplificarea aplicării normelor în procesul de înfăptuire a justiției.

     Participanții au subliniat importanța colaborării internaționale între instanțe, întrucât îmbunătățirea calității actului de justiție vine în urma schimbului de experiență.

     Evenimentul a fost organizat în baza protocolului de colaborare între Judecătoria Ungheni și Tribunalul Iași, care prevede organizarea periodică a activităților de formare continuă în domeniile de interes comun.

 

enlightenedPentru o informare constantă și  veridică urmăriți paginile  noastre oficiale de:

 FACEBOOK , PAGINA WEB și INSTAGRAM       Mulțumim cetățenilor pentru încredere!!!