D E C L A R A Ț I E
Judecătorii conștientizează responsabilitatea și importanța actului judecătoresc în dezvoltarea și consolidarea statului de drept.
Reiterăm cu fermitate poziția precum că un act judecătoresc efectiv nu va putea fi realizat fără asigurarea reală a independenței sistemului judecătoresc.
Independența judecătorilor se asigură nu numai prin reglementarea în Constituție, dar prin respectarea acesteia, prin asigurarea efectivă a drepturilor judecătorilor, păstrarea garanțiilor sociale și prin manifestarea unui respect față de actul de justiție.
Judecătorii regretă adoptarea Legii pentru modificarea articolului 32 din Legea nr. 544/1995 cu privire la statutul judecătorului nr. 222 din 04 decembrie 2020, prin care, în esenţă, au fost anulate garanţiile sociale ale judecătorilor, în condițiile în care, anterior, deja au fost emise două Hotărâri ale Curţii Constituționale, prin care au fost declarate neconstituționale tentativele de excludere a acelorași garanții.
Pentru aceste motive, judecătorii propun Consiliului Superior al Magistraturii sesizarea Curții Constituționale cu lărgirea obiectului sesizării în vederea verificării constituționalității excluderii garanțiilor enunțate.
De asemenea, judecătorii condamnă discursul public de denigrare generalizată a sistemului judecătoresc pe parcursul a mai multor ani, însoțit de îndemnul la reducerea totală a garanțiilor sociale întru acumularea capitalului politic.
Corpul de judecători din cadrul Judecătoriei Ungheni