Cel de-al 17-lea seminar de formare profesională continuă româno-moldovenesc s-a desfășurat în luna iunie, în România, județul #Iași.
Acest eveniment a fost organizat în cadrul parteneriatului dintre Tribunalul Iași și Judecătoria Ungheni, cu tematica ,,Cauzele subiective ce determină amânarea judecății în procedurile judiciare din #România și Republica #Moldova Măsuri legale, sancțiuni și bune practici pentru evitarea tergiversării judecății”.
Peste 30 de persoane, judecători, staff de grefă, printre care și membri ai Consiliilor Superioare ale Magistraturii din Republica Moldova și România, au participat la o instruire bilaterală cu privire la cauzele care determină tergiversarea examinării cauzelor atât în procedura civilă, cât și procedura penală.
La această instruire s-a discutat despre celeritatea procesului și respectarea termenului rezonabil de soluționare a cauzelor, sancțiunile procesuale jurisdicționale, dar și alte aspecte judiciare aplicate în practica națională și internațională.
Ministerul Justiției al Republicii Moldova
Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești Albasat Expresul Unghiul News.Ungheni.org Monitorul Justiției MD JURIDICE MOLDOVA
Consiliul Superior al Magistraturii
Consiliul Superior al Magistraturii
#Asociația_Magistraților_din_Iași
#Instanțedejudecată_moldova #justiție
Pentru o informare constantă și veridică urmăriți paginile noastre oficiale de:
FACEBOOK , PAGINA WEB și INSTAGRAM Mulțumim cetățenilor pentru încredere!