A A A

23 octombrie 2026 – Ziua Ușilor Deschise la Judecătoria Ungheni

23 Octombrie 2026 | 5


​Ziua Ușilor Deschise la Judecătoria Ungheni reprezintă o inițiativă de o importanță deosebită pentru tânăra generație din raionul Ungheni, oferindu-le celor curioși o oportunitate unică de a păși în culisele sistemului judiciar și de a înțelege cum funcționează acesta.

​Anual aceste eveniment este organizat în contextul Zilei Europene a Justiției Civile și are drept scop educarea juridică a tinerilor, sporirea transparenței actului de justiție și apropierea instanței de comunitate.

  ​În acestă zi tinerii din cadrul liceelor din municipiul Ungheni au vizitat sălile de judecată, camera special amenajată de audiere a minorilor ș.a.

​Dialogul direct cu magistrații Judecătoriei Ungheni, Valentina Stratulat și Constantin Chilian, precum și pedagogul - psihologul Violeta Procopciuc, au facilitat aprofundarea cunoștințelor acestora despre activitatea zilnică a instanței de judecată.

​Vizitatorii au participat la o ședință de judecată în cauză penală iar, ulterior, au discutat despre procesul de judecată, au acordat întrebări judecătorului coordonator și au pozat în mantiile judecătorilor.

​Tinerii au primit informațiile adaptate vârstei lor despre drepturile fundamentale, consecințele faptelor contravenționale sau penale în rândul minorilor și modalitățile în care se pot adresa pentru a-și apăra interesele.

​Vizita directă demonstrează că instanța este o instituție publică transparentă, aflată în slujba cetățeanului. Iar prin acest gen de evenimente, Judecătoria Ungheni își reconfirmă angajamentul în promovarea transparenței activității sale, contribuind nemijlocit la formarea unei culturi juridice clare în rândul tinerilor și la creșterea consolidării încrederii societății în actul de justiție.